Homosexualitatea în Romania. Un subiect delicat

Introducere

Desigur, a discuta despre homosexualitate și a plasa acest subiect într-un context raportat la o țară conservatoare și autodefinită ca fiind ortodoxă, precum România, reprezintă o problemă delicată, dar necesară întrucât avem de-a face cu principii morale ce destabilizează sensibil granița dintre religie și valorile universale ale drepturilor omului.

Mai întâi de toate, trebuie să ne întrebăm în ce măsură se poate legitima condamnarea și respingerea implicită a unor drepturi de care beneficiază o majoritate, într-o democrație, interzicând unei minorități exprimarea unor sentimente sau comportamente, încadrate în aria normalității, științific vorbind.

Raportându-te la România, lucrurile devin chiar și mai sensibile.

Scurt istoric. Din vremea lui Cuza până astăzi

În Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza în anul 1864, inspirat mai ales din sistemul francez (care abolise discriminarea penală a homosexualității în anul 1791), nu existau diferențe între tratamentul relațiilor sexuale hetero sau homosexuale. La sfârșitul secolului XIX, Codul Penal transilvănean, în vigoare începând cu anul 1878, pedepsea doar violul homosexual.
Incriminarea discriminativă a homosexualității apare abia odată cu Codul lui Carol al II-lea din 1937, aproximativ în aceeași perioadă cu ascensiunea rapidă a nazismului în Europa. Homosexualității îi era rezervat articolul 431, care după niște mici modificări, capătă această formă în anul 1938.

În perioada comunistă homofobia din legea penală este păstrată și augmentată. În Codul Penal al Republicii Populare Române promulgat în 1948 vechiul articol 431 înăsprește pedepsele la un minimum de 2 ani și un maxim de 5. În 1957 deja dispare condiționarea "scandalului public" și orice raport sexual consimțit între persoane de același sex este incriminat.

În zilele noastre

Din nefericire, societatea noastră, în ciuda faptului că în multe țări democratice ale globului căsniciile și adopțiile cuplurilor de homosexuali sunt legalizate și permise prin lege, se arată tot mai reticientă și manifestă o atitudine homofobă deseori agresivă.

Existe puține organizații care să militeze pentru egalitatea de drepturi în această privință, dar chiar și așa, majoritatea populației condamnă și critică astfel de manifestații, deși niciodată nu s-a desfășurat agresiv un astfel de protest sau marș.

Deși societatea românească își asumă o atitudine generală homofobă legitimată prin tradiție și religie, limita ipocriziei este depășită, întrucât aceeași țară prin definiție ortodoxă se remarcă la nivel global prin comportamente misogine, chiar violente împotriva femeilor, prin violență domestică, prin violență infantilă sau rasism.